POEZIE

uneori uit să te caut – dar Tu mă

găseşti – pe căi uimitoare – de nimeni

doar de sfinte minuni - închipuite vreodată

fojgăieşti prin mine – ca o

boală incurabilă – atroce - născătoare de

ochi fierbinţi - iscoditori precum îngerii – încuibaţi în

craterele voinţei mele

îngheţate – explodate întru atâta deşert de

vanitate şi - deci

complet distruse întru

absurdele – egoistele şi mofturoasele mele

penibile  vaiete de

amor propriu

când uit să arăt cumva – Te

arăţi Tu

când uit să exist – Tu exişti

pentru mine – zeu

cu umili fluturi pe umeri

când uit să tac – Tu eşti tăcerea care

mă-ncălzeşte – precum regăsirea căminului drag

pentru muncitorul trudit

datorită Ţie – nu miroase numele meu a niciun soi de

isterii ori vedete  - sculptate în plastic electric şi-n vomă şi-n

rating – nu înseamnă

scandal ori

ticăloasă reclamă – petrecere în orgolii deşarte - în

van-vanitate

ruginesc  - în rouă - frunze fără omizi – luminând

toate – ca sfintele lacrimi

şterse pe furiş – cu dosul

palmei uscate – bătătorite de-atâta

răbdare

când uit ce nu trebuie să mănânc – Tu eşti hrana

mea – cea de toate zilele şi

nopţile – iar eu – aproape neverosimil

cunosc

nimic versatil – nimic volatil – nimic

virtual: răstignire pe lemnul fierbinte - cu fier

sănătos grosolan – peceţi

urgii - trăsnitor vii  - de

piroane

când în lume piere frăţia şi

omenia intră-n eclipsă – Tu devii

singurul meu frate

este bine – este bine – binecuvântat să

fii – Dumnezeul meu – din obrazul meu precum

munţii lunari ai viselor – Dumnezeul meu de pe

masa mea – plină de talgere măturate a scârbă - cu

palma – pentru a se vedea mai bine flăcările

catifelate-ale sfeşnicelor - binecuvântat – slăvit să

fii - Dumnezeul meu

din palmele-nsângerate – din orbitele mele

putrezite de atâtea iluzii deşarte - din

cuviinţa mea – din febrele şi

insomniile mele de viaţă – trezită numai dimpreună cu

Tine

***

                                  Adrian Botez